Monica Mure?an: Sali Bashota - Exilul sufletului (Ekzili i shpirtit)

Sali Bashota

SALI BASHOTA – EKZILI I SHPIRTIT

Impresii de lectur?: o voce a Kosovei literare,

SALI BASHOTA – „EXILUL SUFLETULUI”,

Editura Muzeul Literaturii Române, Bucure?ti, 2004,

Edi?ie bilingv? român?-albanez?, tradus? ?i îngrijit? de Baki Ymeri,

Postfa?? de Marius Chelaru

Monica Mure?an

Prima impresie dup? lectura volumului de versuri „Exilul sufletului” în varianta traducerii în limba român? este generozitatea textului, ambitusul poetic: între grave ?i acute, de la gravitate la melancolie, de la triste?e la dramatism, ori realism la lirism, planul timpului real alterneaz? cu cel imaginar (al amintirii), iar planul general uman cu acela individual.

O citire ulterioar? nu face decât s? reconfirme prima p?rere, cât ?i s? releve multe alte detalii ce ?in de teme, motive ?i stilistic?. Astfel, înafara cuvintelor suflet, poezie, patrie, mam?, toamn?, care se repet? ca motiv în diferite sintagme, adeseori rare (co?ciugul sufletului –p.11;  poezie/pas?re trist? în colivie; poezie/sânge negru; patria cu ?arpe la sân – p.10), apare ?i tema condi?iei poetului în societate, care cap?t? valen?e speciale: „(…) Eroii renasc în mitul statorniciei epice/Tu nu ?tii c? murim pentru fiecare cuvânt rostit/?arpele umbl? cu omul de mân? prin iadul ra?iunii/(…)/Atunci poetul a zis: / Ora? al meu asediat/Înc?lze?te-te cu focul manuscriselor/Ce dureroas? este triste?ea patriei/Lipsit? de suflet”- p.32.

De asemenea, semnal?m ideea de „Timp epic” (p.58), sugerând raportul adversativ dintre om ?i timp: „(…) Aici nu putem muri în pace // Lumina magic? aprinde/ca s? ucidem pasul/De acum cinci sute de ani” (p. 26). Întâlnim ?i unele conota?ii realizate prin efecte de culoare, ex.: ploaia neagr? a mâhnirii, masa cenu?ie a urii, gutuiul dorin?ei (p. 8) sau „Mamele î?i trag v?lul negru/?i torc timpul invaziei” (p. 40), „În morga sp?lat? cu vin negru” (p.76), „Galben? poate fi doar ziua mor?ii mele” (p.88), „Visele albe despe juc?riile care se tem de moarte” (p. 96).

Din citatele de mai sus se observ? mijloacele artistice folosite de poet; ca figuri de stil, înafara metaforei ?i a epitetului, acesta recurge ?i la anafor? ?i epifor? - reluarea începutului la sfâr?itul textului -, cum ?i repetarea lait-motivului sufletului în diferite contexte formale. De asemenea, recurge uneori la stilul retoric sau la incanta?ii, prin reluarea anumitor p?r?i ale versului.

Impresioneaz?, a?adar, de la bun început directe?ea mesajului, importan?a atitudinii – ?i însu?i faptul c? exist? un mesaj ?i o atitudine, scriitorul nedisimulând faptul c? acord? o mare importan?? rolului intelectualului militant în via?a social?. O poezie în stil clasic, care îi d? cititorului posibilitatea s? cunoasc? adev?rata dimensiune a unui vers cu t?ietur? modern?, ?lefuit? cu siguran?? ?i pricepere de un autor cu personalitate. Sinceritatea sa, accentele lirice, tensiunea bine dozat?, ba chiar exploatat?, cu pasaje de trecere, deci accentul pus pe imaginile dure, tari ?i l?sarea unui ecou care s? estompeze o stare, f?când trecerea la o alta, toate acestea se pot observa de la primele poezii. Cartea îns??i este o alternan?? a vocii puternice, baritonale a autorului cu o voce tenorial?, al c?rui ecou se stinge într-o articulare meditativ?, melancolic?. ?i, cu riscul de a m? repeta, de?i este un text tradus, totu?i muzicalitatea versului este omniprezent?, fie în tempo-ul lent ce d? o vie m?sur? a st?rii lirice, sentimentale, fie în versul în rafal?, cu relu?ri ?i lait-motive, denotând tumultul romantic al subiectelor grave – r?zboi, moarte, drame, durere, identitate na?ional?, probleme civice etc. -. Câteodat? versul este foarte concentrat, de o mare concizie, în poezii scurte pe care poetul le simte necesare pentru a nota cât mai strict la obiect un anume eveniment.

Ca problematic? – într-un plan paralel - prezentul volum ne face s? ne amintim de momentul Daciei literare de la 1840, al c?rei ?el spre unitatea na?ional? a fost în?eles în prima etap? prin unitatea cultural?. Un citat din Alecu Ruso ar fi potrivit, în acest sens: „O, libertate, tu e?ti strig?tul lumii, dar nu e?ti înc? credin?a sa!”. O aceea?i coeziune ?i unitate o recunoa?tem ?i în demersul intelectualilor kosovari de a-?i spune povestea lor. Din acest punct de vedere, recunoa?tem ?i la Sali Bashota glasul unui romantic mesianic, în mare m?sur?, pe care am dori s?-l citim ?i s?-l cunoa?tem mai bine.

Fi?a biobibliografic? ne ajut? s? afl?m c? s-a n?scut la 31 august 1959 la Cerovik/Kosova, doctor în filologie (subiectul doctoratului fiind scriitorul albanez Mitrush Kuteli -Dhimiter Pasko- care a tr?it ?i scris în perioada interbelic? în România sub numele de Dimitrie P. Pascu); este eseist, critic literar, profesor universitar si cotat ca fiind unul dintre cei mai importan?i poe?i albanezi din Balcani.

Imaginea de ansamblu este cea a lamento-ului elegiac, a plânsului re?inut, demn, b?rb?tesc în fa?a Evenimentului; autorul e fr?mântat mai mult de con?tiin?a istoric?, de neam ?i identitate, ?i mai pu?in de probleme de identitate interioar?, de c?ut?ri în abisul sinelui sau ego-ului, deci autenticul predomin? în fa?a livrescului. Iat? spre exemplificare „Balad? despre mine însumi” (p.72): „Alo moartea mea / Mâine voi cump?ra un co?ciug / de culoarea sufletului ucis / F?r? coroan? de condolean?e / (Cineva a zis: singur?tatea se piapt?n? în fa?a oglinzii) // Alo moartea mea / Inspira?ia o voi toca în abator / Cu cu?itul însângerat / Dumnezeul meu este Sufletul /(Cineva a zis: singur?tatea se piapt?n? în fa?a oglinzii)// Nu te scula din pat / Inim? r?nit? / Moartea mea este frumoas?/ (Cineva a zis: singur?tatea se piapt?n? în fa?a oglinzii) ”. Poezia aceasta este practic imposibil de reprodus par?ial, pentru c? i s-ar pierde ?i muzicalitatea, ?i sensul. Textul impresioneaz? tocmai prin discreta verticalitate ?i demnitatea triste?ii în?elepte ale c?ror ecouri reverbereaz? în cititor. Ea pare a fi o continuare sau un epilog peste timp la Balada Miori?ei, cu care se aseam?n? prin acela?i sentiment de triste?e, fatalitate dar ?i demnitate nobil?. 

Acest fapt ridic? ?i cota c?r?ii, fiind vorba mai pu?in de probleme subiective, personale ?i individuale, cât de cele ale unui destin colectiv, ceea ce confer? un mare dramatism acestor texte. O simpl? trecere în revist? a titlurilor ?i este de ajuns pentru a ne da seama despre ce este vorba: Recviem, Cealalt? form? a durerii, Piatra iubirii, Zân? de munte sau numai durere, Lips? de suflet, Mai moare oare poetul, Rena?terea poeziei, Din nou rena?te-m? – acestea în prima parte a c?r?ii, Sufletul meu topit; în cea de-a doua, Nunta Albanez?, am re?inut conota?ia altor titluri: Nici lacrima plânsului, Nunta Albanez?, Dimensiunea mic?or?rii patriei, Alt? priveli?te a lumii, ?tergerea memoriei, Elegie pentru poetul ucis, ?i acum ard c?r?ile, Poezia pe patul de moarte.

De asemenea, este important de subliniat c?  „Exilul sufletului” ajunge la orice categorie de cititor – ?i cel preten?ios, elitist dar ?i cel ocazional, pentru c? folose?te lungimea de und? accesibil? ?i uzitat? de marea majoritate a oamenilor de bun?-credin??, indiferent de studii, condi?ie social? ori crez, educa?ie ?i religie. Fiec?ruia dintre ace?tia îi spune ceva, cartea având rol de mesaj ?i func?ie de comunicare.. Ea este o Agora metaforic vorbind, ori acel loc din Hyde Park unde oricine poate vorbi f?r? aprobare sau team?. Nu de pu?ine ori am auzit la lans?rile de carte de poezie ?i proz? albanez? c? poe?ii din Kosova sunt poate cei mai buni ambasadori ai acestui loc unde dup? sute de ani înc? nu s-au stins replicile unui mare cutremur al identit??ilor na?ionale ?i religioase. Aceasta este de altfel amprenta acestor autori, care f?r? a constitui un curent literar, sunt o important? mi?care cultural? a c?rei voce militant? î?i ap?r? identitatea în plin? globalizare ?i mondializare. Glasul durerii din aceste locuri poate nu ar fi la fel de impresionant f?r? glasul Kosovei literare, cum îndr?znesc s? numesc acest fenomen sau aceast? mi?care cultural?.

Cartea pare a spune o poveste f?r?-de-sfâr?it pe tema „Plânge sufletul înc?tu?at în versuri” – acest vers din „Vârful negru” (pag. 10) este tot atât de emblematic precum este ?i titlul-metafor? al c?r?ii. Lait-motivul sufletului exilat în durere ?i singur?tate traverseaz? cartea de la prima ?i pân? la ultima pagin?, generând în cititor o emo?ie poate tot atât de profund?, pe cât a fost cea din propriul suflet al poetului atunci când, pe 2 august 1998, în timpul conflictelor, i-au ars casa, biblioteca, manuscrisele, în satul s?u natal, unde tr?ia – dup? cum afl?m dintr-o not? de subsol, la pagina 104.  Poetul a reu?it s? converteasc? acea durere profund? într-o poezie de mare emo?ie artistic?:   „?i acum ard c?r?ile / Mama plânge stingerea sufletului meu / În Raiul unde doarme triste?ea / Au intrat barbarii târând pe jos patria / La revedere versuri împu?cate / Litere arse manuscrise însângerate / Fotografii ale copil?riei pierdute / Iadul este mai frumos / Decât via?a / La revedere triste?e / ?i acum ard c?r?ile” („?i acum ard c?r?ile”).   

Aceasta este povestea unei dureri f?r?-de-sfâr?it, atâta cât poate fi cuprins? într-o carte. Nu ne r?mâne decât s?-l îmbr??i??m în t?cere pe poet, fra?i de lacrim? cu acesta.